Scorul dintre Oltchim și Nürnberg (39-27) e mincinos. Diferența de 12 goluri nu reflectă decât în mică parte ceea ce s-a întâmplat aseară. Au fost momente când echipa oaspete ar fi trebuit să arunce prosopul, ca la box.
Vâlcencele au demarat ca un Mercedes sport, lăsându-le pe nemțoaice să gâfâie ca un bătrân Trabant. Lecușanu a făcut probabil cea mai bună repriză de la venirea ei la Oltchim. Inspirația și precizia Narcisei au ajutat Oltchimul să se distanțeze lejer, astfel că în minutul 15 formația lui Tadici avea deja opt goluri avans. De aici încolo au intrat în rol defensiva, cu Luca și Beșe de netrecut, și contraatacul, cu Nechita la finalizare. Cum a avut de demonstrat că echipa sa este mai puternică acum ca niciodată, Tadici a marșat pe jucătoarele consacrate, schimbările fiind extrem de puține. La fel și greșelile, astfel că Vâlcea a intrat la pauză cu 14 goluri avans. Diferența avea să crească în reÂpriza secundă, în minutul 40 noua tabelă de marcaj arătând 30-11, cea mai mare diferență de scor. Pe final, odată cu înlocuirea lui Huțupan și Gâlcă, Oltchim a scăÂzut turația. Finalul le-a găsit pe vâlcence gândindu-se la meciul Gyor – Lada, de mâine seară, unul de care depinde caliÂficarea Oltchimului în semifinale. Vâlcea e trup și suflet cu formația maghiară.
"Am făcut un meci bun. Nu cred în blaturi la acest nivel, Gyor va câștiga sigur în fața Ladei, iar noi avem valoare să batem pe Gyor" Ioan Gavrilescu,președinte Oltchim
"Cele două înfrângeri ne-au ambiționat. Am făcut un joc foarte bun. Am încredere în Gyor. Ne vom califica în semifinale" Valeria Beșe, inter Oltchim
10 este numărul șuturilor parate de Luminița Huțupan Dinu în jocul de aseară
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER